• Contact
Cazuri de urgenta: 112
HealthFlex
×
  • Despre AREA
    • Misiune
    • Membri fondatori
    • Specialisti
    • Promotori
    • Parteneri
    • Testimoniale
  • Ce este alergia
    • Notiuni generale
    • Alergiile alimentare
    • Alergii respiratorii
    • Anafilaxia
    • Dermatita atopică
  • Informatii utile
    • Resurse Parinti
    • Integrarea copiilor cu alergii in gradinite si scoli
    • Furnizarea de servicii către copiii cu alergii
    • Furnizarea de produse către copiii cu alergii
    • Retete
  • Evenimente
    • Atelier
    • Strangeri de fonduri
      • Donatii
      • Redirecționează 3,5%
      • Redirecționează 20%
      • Membri cotizanti
  • Media
  • Doneaza
  • Inscrie-te

Regulament general pentru concursurile organizate pe pagina de Facebook a Asociației Române de Educație în Alergii

iulie 18, 2020Resure pentru parinti

Regulamente pentru concursurile organizate pe pagina de Facebook a Asociației Române de Educație în Alergii

Decembrie 2020 – Regulament_concurs_Românie, de ziua ta, te invit la masa mea_23Nov2020

 

Prezentul Regulament are scopul de a prezenta regulile generale cu privire la modalitatea de participare la concursurile inițiate de catre Organizator pe pagina sa de Facebook și se adresează potențialilor participanți.

 

Art. 1. Organizatorul concursurilor

 

Concursurile organizate pe pagina de Facebook www.facebook.com/AsociatiaRomanadeEducatieinAlergii sunt organizate de către Asociația Română de Educație în Alergii, persoană juridică română, cu sediul în Bulevardul Mircea Eliade, nr. 18, Biroul nr. 1 Sector 1, Bucuresti, cod poștal 012015, înregistrată în Registrul Fundațiilor și Asociațiilor sub nr. 111/03.10.2018, având codul de înregistrare fiscală CIF 39984041.

 

Prezentul regulament general se aplică tuturor concursurilor organizate pe pagina de Facebook Asociația Română de Educație în Alergii și se completează cu prevederile speciale publicate pe pagina de Facebook a Organizatorului pentru fiecare concurs în parte. Dispozițiile prezentului Regulament general sunt obligatorii pentru toți participanții la concurs.

 

Regulamentul general este disponibil pe site-ul www.educatie-alergii.ro/Concurs, precum și pe pagina de facebook www.facebook.com/AsociatiaRomanadeEducatieinAlergii, la secțiunea NOTES/ NOTITE.

 

Art. 2. Aria de desfășurare a concursurilor

 

Concursurile sunt organizate și se desfășoară exclusiv în mediul on-line, pe pagina de Facebook a Organizatorului www.facebook.com/AsociatiaRomanadeEducatieinAlergii sau pe site-ul www.educatie-alergii.ro.

 

Art. 3. Perioada de desfășurare a concursurilor

 

Pentru fiecare concurs în parte, Organizatorul va publica pe pagina sa de Facebook sau pe web-site informații clare cu privire la durata de desfășurare a fiecărui concurs. Toate informațiile necesare participării vor fi făcute publice în cadrul postărilor Asociației Română de Educație în Alergii sau a evenimentelor special create pentru a asigura promovarea concursurilor.

 

Concursul poate înceta înainte de termenul menționat pe pagina de Facebook în cazul producerii unui eveniment de forță majoră, inclusiv în cazul în care Organizatorul, din motive independente de voința sa nu poate continua desfășurarea Concursului.

 

Art. 4. Participanți. Dreptul de participare

 

Pentru a putea participa la concursurile organizate de catre Asociația Română de Educație în Alergii pe pagina sa de Facebook, trebuie să îndeplinești următoarele condiții cumulative:

 

· Sa ai cont de utilizator pe site-ul www.facebook.com, fiind inregistrat cu o adresă de e-mail validă și nume/ prenume reale, conform mențiunilor din cartea de identitate;

 

· Să fi împlinit vârsta de minim 16 la data extragerii premiului;

 

· Sa dai Like paginii de Facebook Asociația Română de Educație în Alergii: www.facebook.com/asociatiaromanadeeducatieinalergii

 

· Să accesezi pagina concursului care te intereseaza și să urmezi instrucțiunile prezentate pentru a putea participa;

 

Nu pot participa la concurs membrii echipei organizatoare și soțul/soția și rudele de gradul I si II ale acestora.

 

În situația în care un participant nu respectă toate condițiile pentru a se înscrie în concurs, Organizatorul își rezerva dreptul a nu îi valida înscrierea.

 

Extragerea câștigătorilor în cadrul concursurilor organizate pe Facebook se va face prin tragere la sorți prin intermediul randompicker.org dintre toți participanții eligibili care s-au înscris în concurs respectând mecanismele stabilite de Organizator pentru fiecare concurs în parte și făcute publice pe pagina respectivului concurs. În cazul concursurilor cu mecanism de voturi/ like-uri/ jurizare acestea vor fi publicate în cadrul aplicațiilor corespunzatoare concursurilor și pe pagina de Facebook.

 

Câștigătorul va fi contactat/înștiințat de către Organizator prin intermediul unei postari în care se va menționa numele acestuia pe pagina www.facebook.com/AsociatiaRomanadeEducatieinAlergii.

 

În situația în care câștigătorul nu își revendică premiul în termen de cel mult 7 zile calendaristice, dacă prin regulile de participare la concursul respectiv, postate pe pagina de Facebook, Organizatorul nu se specifica un alt termen, tragerea la sorți se reia, până când concursul respectiv va avea un câștigător validat de către Organizator.

 

Pentru a-si revendica premiul, Câștigatorul trebuie să contacteze prin mesaj privat Organizatorul și să furnizeze acestuia datele solicitate pentru a-și putea ridica premiul.

 

Organizatorul își rezervă dreptul de a șterge comentariile obscene, rasiste, denigratoare în orice fel sau alt gen de texte sau imagini postate pe pagina sa sau pe pagina concursului, care promovează violența sau au un limbaj neadecvat, comentarii care nu sunt corecte din punct de vedere medical / științific sau împing la comportamente care pot afecta starea de sănătate.

 

Participarea la concursurile inițiate de Organizator înseamnă o acceptare implicită și tacită a prezentului regulament și a regulamentului specific fiecărui concurs, iar Organizatorul consideră că toate datele cu privire la participant sunt adevărate și corecte. În cazul în care un participant are un comportament nepotrivit și care încalcă prevederile prezentului regulament, Organizatorul îl poate descalifica din concurs.

 

Art. 5. Descrierea premiilor

 

Premiile acordate în cadrul concursurilor organizate pe Facebook sau pe web-site-ul Organizatorului constau în produse, ce vor fi individualizate și descrise în detaliu pe pagina fiecărui concurs în parte.

 

Pentru fiecare concurs în parte, Organizatorul va face publice, de la început, pe pagina concursului sau prin alte postări, următoarele informații: numărul premiilor, condiții speciale pentru înscrierea în concurs, perioada de desfășurare a concursului, metoda de câstigare, data când vor fi anunțați câștiăttorii/ câștigătorul, valoarea premiilor puse în joc, perioada de revendicare a premiilor si alte detalii specifice, dupa caz.

 

Nu este posibilă înlocuirea premiilor puse în joc în cadrul acestor concursuri prin oferirea contravalorii acestora în bani si/sau in alte obiecte, după cum nu este permisa, in nicio situație, cedarea premiului câștigat către unul sau mai mulți terți.

 

Ridicarea premiului se va face în termenul general de 7 zile calendaristice calculate de la data revendicării premiului, dacă prin regulile de participare la concursul respectiv, postate pe pagina de Facebook, Organizatorul nu specifica un alt termen.

 

Premiile nerevendicate, nevalidate, neridicate rămân în posesia Organizatorului care poate dispune liber de acestea în maniera pe care o va considera necesară sau potrivită intereselor sale.

 

Art.6. Prelucrarea datelor personale

 

Prin inscrierea si participarea la concursurile initiate de Organizator, Participantii declara in mod expres si neechivoc că sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament și sunt de acord ca datele cu caracter personal pe care le furnizeaza Organizatorului să fie prelucrate de acesta sau de partenerii menționați specific în Regulamentul fiecărui concurs în scopul: înregistrării în concurs, validării câștigătorilor și înmânării premiilor câștigate.

 

Anumite date cu caracter personal, în format anonimizat pot fi folosite de către Organizator pentru realizarea de rapoarte statistice cu privire la consumatori.

 

Organizatorul, se obligă sa respecte prevederile Regulamentului UE 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.

 

Datele cu caracter personal colectate în cadrul acestei Campanii nu vor fi dezvaluite catre terti cu exceptia cazurilor in care Organizatorul trebuie să respecte obligațiile impuse de legislația în vigoare sau mecanismul Concursului descris transparent în Regulament presupune acest aspect.

 

Art. 7 Litigii

 

Eventualele litigii apărute între Organizator și Participanții cu privire la orice aspect legat de desfășurarea Campaniilor se vor soluționa pe cale amiabilă, iar în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate în instanțele judecătorești române competente.

 

Deciziile Organizatorului privind Campaniile publicitare pe care le va desfășura în mediul online sunt finale si aplicabile tuturor Participantilor.

 

Art. 8. Regulamentul oficial

 

Prin participarea la campaniile desfășurate pe Facebook, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederile, termenilor și condițiilor prezentului Regulament Oficial. Regulamentul este disponibil pe site-ul www.facebook.com/AsociatiaRomanadeEducatieinAlergii la secțiunea “Notes/ Notite”.

 

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica oricând prevederile prezentului Regulament în măsura în care se va impune acest lucru, cu condiția anunțării modificărilor pe pagina de Facebook. Modificările aduse Regulamentului se vor aplica participanților imediat după publicarea online, dar nu în timpul unui concurs în desfășurare.

 

Prezentul regulamnet oficial este întocmit în conformitate cu legile din Romania.

 

În cazul nerespectării prezentului regulament, completat pentru fiecare concurs în parte conform mențiunilor de pe pagina de Facebook a Organizatorului, premiile câștigate nu se vor acorda.

 

Art. 9 Contact:

 

Pentru mai multe informatii referitoare la Campanie, va rugăm să ne scrieți pe pagina de Facebook www.facebook.com/AsociatiaRomanadeEducatieinAlergii sau la adresa contact@educatie-alergii.ro .

 

ORGANIZATOR,

 

Asociatia Romana de Educatie in Alergii

 

Presedinte,

 

Adriana Claudia Nicolae

https://www.facebook.com/notes/2530810253877417/

 

 

 

 

Add Comment Cancel


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

contact@educatie-alergii.ro

https://www.educatie-alergii.ro/

Bulevardul Mircea Eliade, nr. 18, Sector 1, Bucuresti, biroul nr. 1

Link-uri utile

  • Legislatie si alte documente conexe
  • Misiune
  • Alergiile alimentare
  • Media
  • Contact
  • Doneaza

Noutati

  • Galeria de povești participante în concursul „Instantanee din viața cu dermatită atopică”
  • Regulament general pentru concursurile organizate pe pagina de Facebook a Asociației Române de Educație în Alergii
  • Concurs de cunoștințe Ziua Mondială a Astmului 5 mai 2020
©2018 | Asociația Română de Educație în Alergii