Înapoi

Galeria virtuală „Să respirăm prin culoare” 2019

Distribuie:
FacebookTwitterLinkedInCopy Link
sa_respiram_prin_culoare_2022

Cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului (7 mai 2019), Asociația Română de Educație în Alergii a dorit să atragă atenția asupra acelei maladii respiratorii care este întâlnită cel mai frecvent în copilărie și care afectează la nivel mondial și un segment important din rândul adulților, printr-o expoziție de pictură manifest care va cuprinde lucrările unor copii și tineri extrem de talentați.

Vernisajul expoziției a fost organizat în data de 7 mai 2019 și tablourile au fost expuse în foaierul Teatrului de Comedie București în perioada 7 – 13 mai. Persoanele interesate de achiziționarea au putut trimite în perioada 23 aprilie și până în data de 13 mai, un e-mail către adresa contact@educatie-alergii.ro.ro cu numele tabloului ales și valoarea licitată. Tablourile licitate au putut fi ridicate începând cu 14 mai de la sediul Asociatie Romane de Educatie in Alergii (B-dul Mircea Eliade, nr. 18, sect 1).

Mulțumirile noastre tuturor celor care ne-au sprijinit în realizarea primei expoziții de pictură manifest ”Să respirăm prin culoare” dedicate Zilei Mondiale a Astmului, artiștilor de toate vârstele care au răspuns cu atâta generozitate și dăruire invitației noastre, precum și gazdelor noastre de excepție de la Teatrul de Comedie. Lunga listă a susținătorilor noștri cuprinde: elevii Atelierului de Artă aflat sub îndrumarea minunatei doamnee profesoare de pictură artist plastic Luciana Toma, elevii de la Galeria Basil aflați sub îndrumarea celor doi creatori ai unei adevărate pepiniere de artiști, soții Luminița și Bogdan Vasile, Alexandru Lucian Nae, Casandra Săpoiu, Ana-Alecsandra Gusoaie, Alesia Cobasnian, Lia Florescu, Iulia Ștefan, Luminita Constantinescu, Andrei Teodorescu, Anca Dumitrache, Mihnea Nicolae, elevii Școlilor Generale Nr.1 Voluntari și Nr.1 Afumați aflați sub îndrumarea d-lor profesoare Gina Zamfir, Eugenia Irimia, Izabela Pena și cu implicarea deosebită a d-nei profesoare Laura Costina Tudoroiu și micuții elevi din Complexul Educational Laude-Reut prin implicarea directă a președintelui executiv, d-na Tova Ben Nun Cherbis. Suntem impresionați și de implicarea admirabilă și a celor care au oferit sprijin prin strângerea de fonduri din care am putut achiziționa 8 aparate de aerosoli și 37 de dispozitive de tip spacer care facilitează administrarea medicației inhalatorii folosită în tratamentul astmului, care au fost donate Clinicii I de Pediatrie a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu București.

Iată câteva imagini surprinse la Teatrul de Comedie la vernisajul din 2019 aici.

Ultima revizuire a paginii a fost făcută în data de: 23-03-2022
Înregistrează-te
Introdu e-mailul tău pentru a-ți trimite instrucțiuni pentru recuperarea parolei.
Trimite
E-mail:*
Nume:*
Numar de telefon:
Liciteză fară cont