Înapoi

Alergie sau sensibilitate alimentară?

Distribuie:
FacebookTwitterLinkedInCopy Link

Sistemul nostru imunitar este adaptat să recunoască proteinele care sunt diferite de propriile noastre proteine celulare.

El reușeste astfel, dacă este competent, să distrugă tot ce înseamnă bacterii, virusuri, fungi, amibe, viermi și alți agenți patogeni care ne pot ”ataca”.

Activarea sistemului imunitar la întâlnirea cu proteinele alimentare

În condiții obișnuite, alimentele pe care le consumăm zilnic nu sunt confundate cu agenții patogeni. Digestia în sine, dar și prelucrarea alimentelor prin gătit, denaturează, adică modifică, o bună parte din proteinele pe care alimentele le conțin. Astfel, rezultă fragmente din ce în ce mai mici numite peptide și aminoacizi care sunt absorbite ca nutrienți. Acele proteine care reușesc să scape intacte, având o mărime nepotrivit de mare, vor fi de regulă, eliminate. Mucoasa intestinului subțire funcționează ca o barieră adaptată să recunoască și să elimine tot ce nu este potrivit pentru organism. Dacă mucoasa nu este pe deplin funcțională, se va transforma într-o plasă cu ochiuri prea mari și va lăsa proteinele nedigerate sau fragmente de peptide mai mari să patrundă în straturile următoare ale peretelui intestinal. Aici, ele vor fi prezentate celulelor sistemului imunitar intestinal pe care le vor activa ca și cum acestea ar avea de-a face cu o băutură energizantă. Și să nu uităm că o bună parte din populația de celule imunitare ale fiecăruia dintre noi se înghesuie să locuiască, în intestin, și este greu de anticipat cărora le va da mai multe aripi acel ”Red Bull” proteic.

Rolul de ”bone” ale mucoaselor, inclusiv a celor intestinale este deținut încă din primele luni de viață, de anticorpii de tip IgA, care veghează atent ca bacteriile sau antigenele să nu scape de sub control. Dacă din diverse motive, înnăscute sau dobândite pe parcurs ”ochiurile” plasei devin prea largi, agenții patogeni, paraziții sau alergenele alimentare reușesc să traverseze ”bariera” mucoasă. După o scurtă prezentare și prelucrare a datelor, celulele imunitare se vor comporta ca niște veritabile ”santinele” și își vor alege rapid armele pentru a disciplina intrușii care au reușit să treacă frontiera intestinală. Astfel apar în scenă anticorpii de tip IgM, IgG și desigur hiperreactivii și ciudații anticorpi IgE.

Pentru reacțiile ”de apărare exagerată” orchestrate de aceștia din urmă, pediatrul austriac Clemens von Pirquet a născocit, cuvântul alergie, alipind cuvintele grecești allos (“altă”) și ergon (“acțiune”).

Alergiile întârziate / non-IgE mediate

Dar pentru reacțiile declanșate de anticorpii de tip IgG nu s-a găsit nimeni să inventeze un nume? Mai ales că, în ultima vreme, parcă săturați de filozofia legată de IgE-uri și de alergii, pare să fie cu mult mai populară varianta alergiilor non-IgE mediate. 

Charles A.Lewis, în cartea sa „Enteroimunologia – un ghid de prevenție și tratament al bolilor inflamatorii cronice”, propune termenul de ”antergie alimentară” pentru a descrie practic acele reacții adverse alimentare care au la bază un mecanism imunologic la care participă anticorpii de tip IgG1 și IgG4. Termenul respectiv a fost obținut tot prin alipirea a două cuvinte grecești ”anti” (în opoziție cu împotrivă) și ”ergon” (acțiune). Tot el concluzionează că, deși au devenit foarte populare, antergiile nu par să constituie totuși principala cauză a unor stări inflamatorii, dar pot contribui la persistența lor. Iar dietele ghidate de ele, pot fi utile, de cele mai multe ori, în controlul unor afecțiuni autoimune grave, digestive, endocrinologice și neurologice caracteristice adulților.

sursă foto: pixabay.com
Cum abordează alergologul sensibilitățile alimentare ale copiilor?

Cum le putem poziționa cât mai corect? Mai ales că nu vorbim despre intoleranțe, la care nu se poate evidenția un mecanism imunologic. Aici este vorba despre anticorpi, deci despre un răspuns imun! Iată ce ne încurcă de fapt: la copiii cu alergii alimentare apare o situație similară cu cea întâlnită în lumea politică: pe măsură ce produc anticorpii pro-alergie, adică IgE-uri, celulele sistemului lor imunitar creează și opozanți, adică anticorpii IgG4. Nivelul de IgG-uri pare să crească până pe la vârsta de 18 luni, iar acei copii care au ulterior cel mai mare raport de anticorpi specifici IgG4/IgE, capătă și toleranță față de alimentele care le declanșau la începutul vieții alergii. Așa se explică de ce majoritatea copiilor atopici încep să tolereze fără probleme alergenele alimentare de tipul proteinelor din laptele de vacă, ou sau cereale. În același timp, unii rămân hiper-alergici și la vârste mai mari și o parte dezvoltă chiar și rinită alergică și astm. La aceștia avem de-a face cu acceptarea pe termen nelimitat a programului ”exagerat” de guvernare sub comanda fermă a anticorpilor din tabăra E și falimentul opoziției din tabăra G4.

Deci, s-ar părea, că utilizarea determinărilor de IgG–uri în depistarea sensibilizărilor alimentare ar marca de fapt, fie simpla prezență a expunerii, fie chiar dobândirea toleranței în alergiile IgE mediate. Verificându-le relevanța clinică, s-a constatat că au fost înregistrate o sumedenie de rezultate false. Prezența lor ar putea indica de multe ori faptul că alimentele respective au fost pur și simplu consumate regulat. Povestea poate fi extrapolată, de altfel și pentru rezultatele pozitive din panelurile de IgE –uri care nu sunt nici pe departe sinonime cu diagnosticul de alergie alimentară. Un alergolog se bazează totdeauna pe istoric, pe testarea cutanată și/sau determinările de IgE-uri specifice față de anumite componente alergenice și, mai ales, pe testele de provocare.

Problema cu analizele de sânge, este una ușor deductibilă: dacă unele rezultate nu pot fi corelate cu istoricul clinic al copilului, acest fapt generează multă nemulțumire în rândul părinților care vor reproșa că-și irosesc banii și timpul. În același timp, aceiași părinți disperați vor o rezolvare a problemelor și vor apela de cele mai multe ori la alte și alte investigații, poate din ce în ce mai costisitoare. Trenulețul groazei, montagne rousse, carusele și ciocane în același timp.

Și să nu uităm că micuții voștri diagnosticați cu alergii alimentare au oricum diete restrictive care-i fac susceptibili la deficite nutriționale, stagnări în creștere chiar malnutriție. Adeseori vor dezvolta chiar o relație ostilă cu alimentația. Veți intra cât de curând într-un cerc vicios, iar ca părinte îți dorești să nu-i formezi copilului tău niște obiceiuri alimentare nesănătoase care i-ar crește și mai mult riscul de imbolnăvire. 

Strategia Jurnalului alimentar

Pentru cazurile la care nu se poate dovedi un mecanism alergic, sau la care s-ar bănui o intoleranță alimentară, cred că ar fi cu mult mai ieftină, dar nu lipsită de stres, strategia jurnalului alimentar pe o perioadă de 4-6 saptămâni. Pe măsură ce identifici câteva dintre alimentele potențial dăunătoare, vei putea recurge la o dietă restrictivă în următoarele 2-3 saptămâni și vei urmări dacă se îmbunătățește simptomatologia. Dar ce este oare mai greu? Să fii detectiv activ pentru sortarea alimentelor, sau să respecți dietele impuse de rotație. Ce să mai zic de celebrele combinații de n luate câte k. Cum mi s-a întâmplat din ce în ce mai des în ultimul timp să am în față stufoase ”dosare medicale de pensionare”, care sunt de fapt documentele unor micuți care par să se hrănească doar prin fotosinteză. Aș vrea din tot sufletul să le ușurez existența părinților și să le dau indicații medicale cât mai clare, dar cum aș putea să țin cont de rezultatele pozitive din panelurile lor de IgE-uri, dar și din cele cu IgG-uri și de ceva TTL-uri, dar și de activitatea DAO care este mai mică?

Câtă înțelepciune, câtă răbdare și câtă pricepere trebuie să aibă un părinte în ziua de azi? Are în față imagini suprapuse, construite în laboratoarele ultimului secol și este obligat să se concentreze, să descopere și să numere cât mai multe detalii. Are un noian de întrebări și primește mult prea puține răspunsuri în legătură cu aceste alergii, pseudoalergii, intoleranțe, sensibilități sau cum s-or mai numi ele. Și, îi mai rămâne de dezlegat încă un mare mister: ar vrea să știe de ce dintre toți copiii, tocmai al lui suferă de alergii. Si atunci, disperat, alege ”să dea în judecată” toate alimentele. Iar eu, numită din oficiu ca avocat al apărării, vă întreb dacă nu ne grăbim să le declarăm chiar pe toate vinovate fără să le mai acordăm din când în când o minimă prezumție de nevinovăție?

Autor:

Dr. Claudia Adriana Nicolae

Medic primar alergologie și imunologie clinică

Articol revizuit ultima dată pe 15 Martie 2022

Ultima revizuire a paginii a fost făcută în data de: 15-03-2022
Înregistrează-te
Introdu e-mailul tău pentru a-ți trimite instrucțiuni pentru recuperarea parolei.
Trimite
E-mail:*
Nume:*
Numar de telefon:
Liciteză fară cont