Este evident, din apropierea celor doi termeni, că avem de-a face cu o inflamaţie a pielii, adică dermatită, apărută însă, doar la cei care au o predispoziție programată genetic de a dezvolta diverse alergii, ceea ce înseamnă atopie.Copiii cu dermatită atopică provin de cele mai multe ori din familii de atopici, părinții lor sau alte rude apropiate fiind diagnosticate, la rândul lor cu diverse boli alergice.
Ce este dermatita atopică?
Deşi primele semne pot apărea chiar şi din primele săptămâni după naştere, boala se manifestă tipic începând cu a treia lună de viață a micuților.
Fără o cauză aparentă, pe suprafața pielii bebelușilor apar anumite zone mai uscate. Ca răspuns la uscăciunea pielii, vor începe să se scarpine, se vor freca de scutece sau de lucrurile din jur și vor dezvolta rapid o erupție roșiatică umedă la nivelul obrajilor, pe gât, trunchi și mai ales pe zonele rotunjite ale mânuțelor și piciorușelor, în zona coatelor și genunchilor. Din cauza mâncărimii vor fi iritati, agitati, vor plânge mult și vor avea grave probleme cu somnul. Mulți dintre ei pot avea mai multe colici, pot vărsa sau pot avea scaune diareice, cu mucus și chiar cu sânge în legatură cu diversele alergii alimentare pe care le pot dezvolta pe parcurs. Adeseori, acele zone în care pielea este intens scărpinată, se suprainfectează și se acoperă cu cruste care capătă un aspect gălbui.
Nu trebuie să uităm faptul că diagnosticul de dermatită atopică este unul simptomatic, centrat pe mâncărimea și nu doar pe uscăciunea pielii!
De asemenea este bine de ştiut că că avem de-a face cu o boala extrem de capricioasă, care poate avea multiple recăderi, iar cauzele acestora, de foarte multe ori, sunt foarte greu de identificat.
Orice micuţ cu dermatită atopică, are șanse mari să se înscrie în așa-numitul marș al atopiei care îl poate expune pe parcursul vieții la diverse alte provocări, începând cu alergiile alimentare și continuând astmul alergic sau rinita alergică.
Vestea bună este că dacă inflamația alergică a pielii apare din primele luni de viață, are și tendința de a se autolimita undeva în jurul vârstei de 3 ani, spre deosebire de acele forme de dermatită atopică care debutează mai târziu și care vor persista și la vârsta adultă. Oricum într-un procent covârșitor de mare, se pot vindeca spontan, lucru care însă nu mai este valabil și pentru celelalte boli alergice, exceptând poate doar anumite forme de alergii alimentare,care au tendinţa naturală de autolimitare.
Urmăriți seria Școala atopiei online cu doamna doctor Diana Plăcintescu, medic primar dermato-venerolog
Care sunt principiile de îngrijire ale dermatitei atopice?
Deși cauza dermatitei atopice este una genetică, ea poate fi declanșată, agravată și întreținută și prin acţiunea diferiţilor factori din mediul înconjurător. Dintre aceştia poluarea şi fumatul, contactul cu alergenele respiratorii ca acarienii din praful de casă, polenurile, mucegaiurile sau părul animalelor de companie sau sensibilizările alergice faţă de alergene alimentare ca laptele de vacă, ouăle, arahidele, alunele, cerealele sau peştele sunt foarte des implicate. Deloc de neglijat este şi spălatul excesiv al bebeluşilor, utilizarea unor produse cosmetice nepotrivite, cu ingrediente puternice şi variaţiile mari de temperatura sau umiditate la care este expusă pielea vulnerabilă a bebeluşilor.
Când vorbim despre regulile de igienă care se aplică în cazul micuţilor cu dermatită atopică, amintim că baia este de preferat să fie cât mai scurtă şi nici într-un caz zilnică pentru că asta ar încuraja apariţia erupţiilor prin îndepărtarea bacteriilor bune de pe suprafaţa pielii. Se va evita apa fierbinte, temperature ideală fiind de 37° Celsius. Este bine să se utilizeze săpunuri sau geluri de duș din game cosmetice fără parfumuri, conservanți, coloranți artificiali sau alte ingrediente nocive. După baie pielea trebuie tamponată ușor și nu frecată cu prosoape aspre. Hidratarea pielii se va face imediat după baie, de asemenea utilizând o cremă sau un balsam din aceleași game dermatocosmetice speciale. Micuțul va fi îmbrăcat cu hăinuțe din bumbac și se vor evita cele din lână,țesăturile aspre sau cele sintetice, iar acestea vor fi spălate de preferat cu detergenți speciali hipoalergenici,fără balsam, la temperaturi ridicate și de asemenea vor fi clătite suplimentar. La schimbarea scutecelor este bine ca micuțul să fie spălat la chiuvetă și să se utilizeze cât mai rar șervețelele umede, dezinfectante și acestea să fie fără alcool, parabeni, parfumuri și diverse alte componente chimice iritante sau alergizante.
Nu aglomerați camera micuților cu piese de mobilier fără o utilitate evidentă și nu îl înconjurați de jucării din pluș.
Care este strategia de tratament pentru dermatita atopică?
În esență, tratamentul unei afecțiuni de tipul dermatitei atopice nu poate fi decât unul complex, centrat firește pe ideea de hidratare permanentă și lipsa unei agresiuni suplimentare a pielii hiperreactive și sensibilizate.
După cum am mai spus curățarea sau spălarea pielii trebuie făcută cu produse speciale care nu vor conține detergenți sau degresanți și vor fi lipsite de orice parfumuri și conservanți.
După baie pielea va fi repede unsă astfel încât să se refaca bariera ei de protecție, utilizându-se emoliente speciale cu texturi diferite în funcție de faza acută sau cronică a bolii. Este recomandat să se folosească doar acele produse apartinând unor branduri de dermatocosmetice al caror profil de siguranță a fost verificat și certificate prin studii clinice. În completarea acestora vor veni, în fazele acute ale bolii, și diversele preparate medicamentoase de tipul corticosteroizilor sau imunomodulatoarelor, absolut necesare atunci cand inflamația pielii nu mai poate fi controlată doar prin emoliere. Controlul mâncărimii poate fi obținut și prin aplicarea unor comprese cu apă termală ,aceasta recomandându-se a fi utilizată cât se poate de des pentru ameliorarea simptomelor. Planul de tratament va respecta niște principii obligatorii dar va fi totdeauna personalizat luând în calcul diversele alergii asociate care pot impune măsuri speciale de prevenție si tratament precum și posibilele infecții microbiene sau virale care pot complica evoluția unei dermatite atopice. Trebuie să luam în calcul ca dermatita atopică nu respectă reguli, nu are o logică în evoluția sa, astfel că remedii care au funcționat perfect o perioadă, brusc pot deveni ineficiente.
Desigur puteți folosi pentru controlul mâncărimii pielii și anumite preparate naturale cu proprietati antihistaminice, însă ele trebuie să fie alese cu prudență, astfel încât să nu se suprapună peste diversele alergii preexistente sau chiar să declanșeze bebelușului alte sensibilizări alergice. Este foarte important să controlați permanent aportul de vitamina D, dar și buna funcționare a florei intestinale ajutându-vă de probiotice și prebiotice atent selecționate.
Este important să fie implementată și noua abordare legată de diversificarea alimentației bebelușilor care combate vehement tendința de a împinge introducerea alimentelor puternic alergenice spre vârste mari din teama apariției alergiilor alimentare. Cu cât mai precoce sunt introduce, cu atât micuțul vostru are șanse mai mari să le tolereze. Toată această nouă strategie trebuie aplicată însă sub stricta îndrumare a pediatrului și alergologului.
Dacă ai un bebeluș cu dermatită atopică nu prefera să ceri sfatul unor persoane neavizate, ci îndreaptă-te către o echipă de specialiști formată din pediatru ,dermatolog și alergolog!
Dacă se așteaptă un mesaj optimist, atunci este bine de știut că deși 1 din 5 copii din întreaga lume suferă de dermatită atopică, la vârsta adultului incidența ei este redusă considerabil, reproducând astfel mersul natural al evoluției acestei bolii cu tendință clară de vindecare spre vârsta de 5 ani sau cel mai târziu spre pubertate.
Autor:
Dr. Claudia Adriana Nicolae
Medic primar alergologie și imunologie clinică
