Înapoi

Alergie sau răceală?

Distribuie:
FacebookTwitterLinkedInCopy Link

Există foarte multe asemănări între cele două patologii ceea ce a condus adeseori la confuzia între o alergie respiratorie şi o simplă viroză.

Trebuie însă să ții cont de faptul că te poți contamina cu o viroză în orice perioadă a anului ,iar o alergie respiratorie își schițează cu precizie un tipar temporal repetitiv,care respectă un anumit sezon, cum e cazul polinozelor sau a alergiilor declanșate de contactul cu polenul care circulă în aer, iar alteori problemele tale sunt evident legate doar de contactul cu anumite surse alergenice ,de exemplu case vechi in care exista o concentraţie mare de acarieni sau animalele de companie.

Există multe simptome comune celor două entități cum ar fi înfundarea nasului, strănuturile repetate și secrețiile nazale abundente,dar și lăcrimarea sau tusea seacă ,iritativă.

În același timp poți avea și simptome foarte caracteristice alergiilor cum sunt mâncărimile de ochi ,în cerul gurii,faringe sau urechi , înrosirea ochilor cu lăcrimare excesivă ,dar vor lipsesc categoric din tabloul tău clinic ,usturimea dureroasă a faringelui ,durerile de mușchi și mai ales febra.O viroză banală poate să dureze 3-5 zile ,dacă nu se suprainfectează bacterian dar o reacție alergică poate să treneze o perioadă îndelungată, de la câteva săptămâni, cand ești alergic la polen, până la câteva luni ,când ai contact sensibilizant cu un alergen peren ,cum e cazul alergiei la praf de casă,mucegaiuri de interior sau animalul tău de companie.

Când se pare că „răceşti” mult mai des decât cei din jur sau că “răceala” ta apare repetitiv doar într-un anumit sezon ,ar fi bine să ceri părerea unui alergolog. Simpla testare cutanată prick cu extracte alergenice sau determinarea prezenţei în sangele tău a anticorpilor caracteristici alergiilor ,adică a IgE –urilor specifice, îţi poate confirma că eşti sensibilizat alergic faţă de o anumită sursă de alergene respiratorii din mediul tău înconjurător.Ulterior alergologul o să-şi continue munca sa de detectiv şi va încerca să-ţi stabilească relevanţa clinică a testelor pentru ca în etapa următoare să-ţi formuleze o strategie profilactică şi mai ales un program terapeutic personalizat.

Dacă ai o viroză respiratorie, tratamentul este exclusiv simptomatic și constă din administrarea unui cocteil de medicamente antitermice,antiinflamatoare,antiseptice locale,decongestive nazale,vitamina C,ceaiuri călduțe și repaus la domiciliu câteva zile.Nu de puține ori apelezi și la bine-cunoscute leacuri băbeștica să te pui pe picioare mai repede.

Dacă ai dezvoltat însă o sensibilizare alergică și suferi de rino-conjunctivită, categoric ai nevoie de alte asocieri medicamentoase de genul antihistaminicelor,spray-urilor decongestive ,dar mai ales antiinflamatoare nazale și de multe picături pentru tratamentul local al conjunctivelor inflamate .Nu de puține ori rinita alergică se poate complica cu astm alergic când te poți confrunta cu dificultăți de respirație și tuse șuierătoare,astfel că în schema ta de tratament pentru alergie mai poți adăuga și o medicație inhalatoare bronhodilatatoare care se adresează crizelor de obstrucție bronșică ,dar și antiinflamatoare care îți pot asigura controlul bolii pe termen lung.Să nu uităm că o reacție inflamatoare alergică a mucoaselor tale respiratorii poate antrena în evoluție și alte complicații ca sinuzita sau otita care îți vor augmenta cu atât mai mult necesarul de medicamente.

Cum îți poți îmbunătăți calitatea vieții când ai fost diagnosticat cu o afecțiune respiratorie alergică?De multe ori nu este foarte ușor de atins un astfel de deziderat.Alergologul va încerca să-ți aleagă cel mai potrivit tratament medicamentos,îți va comunica ce măsuri de profilaxie poți aplica în viața de zi cu zi ca să eviți pe cât posibil contactul cu alergenul pe care organismul tău îl consider brusc un intrus periculos și reacționează ca atare,ori de câte ori îl reîntâlnește.Ceea ce îți poate modifica real cursul natural al bolii tale alergice este doar o vaccinare alergenică sau o imunoterapie alergen specifică.Aceasta se poate face cu extracte standardizate din alergenul care îți declanșează reacția alergică și urmează un pricipiu bătrânesc autohton,dar reinterpretat ultraștiințific şi anume: „cui pe cui se scoate”.Altfel spus, încerci să reîmprieteneşti celulele sistemului tău imunitar cu acele substanţe din mediu înconjurător faţă de care nu mai vrea să reacţioneze normal.Este ca şi când îl înveţi o limbă străină şi asta poate dura o perioadă destul de lungă,cel mai puţin trei ani .Fie îl supui unui „studiu” constant ,cum e cazul alergiei la acarienii din praful de casă sau la animalele de companie,fie cu perioade intensive de 6 luni care se pot desfăşura pre şi cosezonier,ca în cazul alergiei la polenurile de arbori,ierburi sau buruieni.Alegerea unui astfel de tratament sofisticat şi costisitor se impune a fi făcută după o profundă analiză a simptomelor tale coroborată cu nişte investigaţii puţin mai speciale de alergologie moleculară. Astfel specialistul alergolog va căuta să stabilească cât mai precis relevanţa clinică a testelor tale alergologice pentru a avea siguranţa tot mai mare a unui tratament personalizat şi cu şanse cât mai mari de reuşită .

Ultima revizuire a paginii a fost făcută în data de: 23-02-2022
Înregistrează-te
Introdu e-mailul tău pentru a-ți trimite instrucțiuni pentru recuperarea parolei.
Trimite
E-mail:*
Nume:*
Numar de telefon:
Liciteză fară cont