Înapoi

Testarea patch de atopie în dermatita atopică

Distribuie:
FacebookTwitterLinkedInCopy Link

TESTAREA PATCH DE ATOPIE (ATOPY PATCH TEST) este o procedură de testare alergologică nestandardizată folosită pentru a evaluareacțiile de hipersensibilitate alergică întârziată (non IgE mediată) declanșate de diverse alergene alimentare sau respiratorii, care sunt în mod obișnuit implicate în producerea reacțiilor de hipersensibilitate imediată (IgE mediată) la persoanele atopice.

În dermatita atopică testarea patch de atopie poate fi indicată în următoarele situații:

•copiilor care au teste cutanate prick sau IgE uri specifice negative, dar la care se suspectează ca factori declanșatori alergene alimentare sau respiratorii, mai ales atunci când asociază manifestări digestive sugestive pentru alergii alimentare cu mecanism întârziat;
•persoanelor cu forme clinice moderat -severe la care nu s-au putut evidenția factori declanșatori evidenți;
•copiilor care au multiple sensibilizări alergice de tip IgE față de alergene alimentare sau respiratorii pentru care nu s-a putut stabili o relevanță clinică în declanșarea unor reacții alergice imediate.

Alergenele alimentare pentru care se practică testarea patch de atopie produc exacerbări ale dermatitelor atopice printr-un mecanism alergic întârziat și care sunt deseori implicate și în producerea alergiile gastrointestinale non-IgE mediate sunt: laptele de vacă, oul, proteinele din făina de grâu, soia, arahidele, fructele de mare și orezul. Proteinele implicate cel mai des în producerea alergiilor întârziate sunt cele din lactate, soia și ou.
Se pot practica teste patch chiar și pentru anumiți aditivi alimentari ca de exemplu carminul.

Alergenele respiratorii pentru care se poate face testare patch de atopie sunt : acarienii, anumite tipuri de polenuri și extracte alergenice provenite de la animale de companie(pisică).

Profilul alergenic pentru care se fac teste patch de atopie este ales în funcție de vârsta copilului și obiceiurile alimentare ale familiei și ale regiunii geografice în care locuiește.
Specificitatea testelor patch este foarte mare, dar sensibilitatea lor poate fi diferită pentru fiecare alergen alimentar în parte. În cazul depistării unui test pozitiv se poate indica eliminarea acestuia din dietă pentru o perioadă variabilă de timp care va fi stabilită în funcție de istoricul clinic coroborat cu intensitatea reacției cutanate.
Testele patch de atopie își pot demonstra utilitatea și în momentul în care se bănuiește că o persoană și-a restabilit toleranța imunologică față de anumite alimente. În acest context, ele pot fi efectuate în completarea testele cutanate prick sau a dozărilor de IgE urilor specifice înainte de efectuarea testelor de provocare alimentară.
Testele patch de atopie pot fi efectuate la vârste foarte mici, iar rezultate pozitive sunt întâlnite chiar mult mai devreme decât cele de la testarea prick, mai ales în cazul alergiei la cereale.
Specificitatea testelor patch de atopie (probabilitatea de a avea testul negativ, atunci când eşti sănătos) variază între 69-92%, iar sensibilitatea lor (probabilitatea de a avea testul pozitiv, atunci când eşti alergic) este între 42-75%. Specificitatea poate varia de la alergen la alergen : 43, 5% pentru lapte, 90% pentru ovăz, în timp de sensibilitatea este mare la ambele alergene, 90,2 % pentru lapte și 98,7 % pentru ovăz.
Valoarea predictivă negativă (abilitatea testului de a identifica persoanele care cu adevărat nu sunt alergice) a testelor patch de atopie este mare.

  • Teste patch de atopie pozitive la diferite alimente sunt mai frecvent întâlnite la copiii mici decât la adulți și mai ales la cei care asociază și manifestări digestive (dureri abdominale, balonare, scaune cu mucus,scaune cu sânge, scaune diareice, constipație sau reflux gastroesofagian).
  • Valoarea predictivă pozitivă a acestor teste crește, atunci când se poate stabili și o relație de cauzalitate directă între consumul alimentelor testate și apariția sau agravarea eczemelor de la câteva ore până 24, 48 sau 72 de ore după consumul acelor alergene alimentare.
  • Copiii cu dermatită atopică, fără istoric de alergii alimentare imediate, pot beneficia de testarea patch de atopie în situația în care, conform unui jurnal alimentar, este foarte sugestivă relația de cauzalitate a eczemelor cu consumul unor alimente și pentru a ghida dietele de eliminare.

Rețineți!

Important!

•Testele patch de atopie nu sunt teste standardizate, sunt consumatoare de timp, destul de incomode și costisitoare;
•Sunt greu de interpretat în situația în care apare sindromul de ”spate înfuriat” adică atunci când un test intens pozitiv pentru un alergen poate determina o hiperreactivitate a altor teste;
•Pot fi însoțite de reacțiile iritative datorate materialelor adezive, care pot fi interpretate ca reacții fals pozitive ;
•Rar testele patch la alimente pot fi însoțite de reacții urticariene sau agravări ale eczemelor și ale simptomatologiei digestive.

În concluzie, testele cutanate patch de atopie, deși sunt teste nestandardizate, pot întregi tabloul investigațiilor efectuate pentru identificarea factorilor declanșatori și/sau agravanți ai dermatitelor atopice, dar trebuie să fie coroborate cu istoricul clinic, examenul fizic, testele cutanate prick și determinările de IgE specifice.

Dr. Claudia Adriana Nicolae

Medic primar alergologie și imunologie clinică

Surse bibiografice:
1.Immunity, Inflammation and Disease, 2020 Mar
Atopy patch tests may identify patients at risk for systemic contact dermatitis
Suwimon Pootongkam, Sonia A. Havele, […], and Susan T. Nedorost
2.Clinical and Translational Allergy volume 7, Article number: 41 (2017)
Comparison of atopy patch testing to skin prick testing for diagnosing mite-induced atopic dermatitis: a systematic review and meta-analysis
3. RESIDENTS’ PAGE : 2019 | Volume : 85 | Issue : 3 | Page : 338-341
Atopy patch test
Varsha Vaidyanathan, Aarti Sarda, Abhishek De, Sandipan Dhar

Ultima revizuire a paginii a fost făcută în data de: 14-03-2022
Înregistrează-te
Introdu e-mailul tău pentru a-ți trimite instrucțiuni pentru recuperarea parolei.
Trimite
E-mail:*
Nume:*
Numar de telefon:
Licitează fară cont